februarie 7

0 comments

In spatele fiecarui kilogram se afla o poveste

By Alexandra Alexandru

cortizol, dopamina, mancatul compulsiv, mancatul emotional, mecanism compensare, probleme de greutate, stil de viata nesanatos, stres

Traim vremuri in care stresul face parte din viata noastra de zi cu zi. Fie ca resimtim presiunea deadline-urilor la serviciu, avem un sef dificil, ne certam cu partenerul de cuplu sau intampinam diverse probleme sociale sau financiare, toate acestea contibuie la secretia de cortizol, hormon al stresului. Asadar, cautam diverse mecanisme de compensare, care sa ne ajute sa echilibram balanta prin stimularea secretiei de dopamina, unul dintre hormonii starii de bine. Iar in aceasta categorie intra mancarea, shopping-ul compulsiv, viciile: alcoolul, tigarile sau drogurile, care ne ofera o placere de moment si ne imbunatatesc starea de spirit, dar in acelasi timp creeaza un cerc vicios din care cu greu mai putem iesi.

Inlocuieste alimentele bogate in zahar si grasimi cu alternative sanatoase 

Si pentru ca mancarea este cel mai la indemana mecanism de compensare, aparent inofensiv, multi dintre noi ne gasim in situatia de a apela la el de fiecare data cand avem o zi mai proasta.

Desigur ca este si o chestiune de gusturi pentru fiecare persoana in parte, insa atunci cand urmarim sa ne schimbam starea de spirit prin alimentatie, ne orientam in general catre mancaruri cu palatabilitate crescuta, adica cele care au un gust foarte bun, dar care sunt fie foarte bogate in zahar, fie foarte bogate in grasimi, crocante, sarate, preparate prin prajire etc. In aceasta categorie intra dulciurile, mancarurile prajite sau grase – de tipul cartofilor prajiti, cu garnitura de branza sau sosuri, produsele de patiserie sau rontaielile: covrigeii, chips-urile, biscuitii, alunele.

Stiu ca e dificil, dar atunci cand iti vine sa mananci astfel de produse, ai putea apela totusi la cateva alimente sanatoase, bogate in triptofan, care te ajuta sa iti cresti buna dispozitie: carnea de curcan, bananele, branzeturile, carnea rosie, pestele, ouale, fasolea, lintea si ovazul.

Spune stop mancatului compulsiv atunci cand acesta devine o problema majora

Faptul ca ne potolim stresul o data sau de doua ori mancand o ciocolata intreaga sau o portie de cartofi prajiti nu reprezinta o problema majora. Insa atunci cand acest lucru devine un obicei, ne putem trezi in situatia in care lucrurile au scapat de sub control. Iata cand mancatul compulsiv devine o problema majora:

  • Ai acumulat cateva kilograme in plus intr-o perioada scurta de timp, de regula in decursul a cateva luni.
  • Apar boli cauzate de alimentatia nesanatoasa precum diabetul zaharat, hipertensiunea arteriala, guta sau o crestere a nivelurilor serice ale colesterolului.
  • Se instaleaza obezitatea care poate aduce cu ea izolarea, depresia si anxietatea – probleme psihologice care ne instraineaza de cei din jurul nostru.

Din pacate, mancatul compulsiv este o actiune 100% emotionala, de moment, care creeaza un cerc vicios din care este dificil sa iesi. De aceea, in momentul in care apar astfel de probleme de greutate sau de sanatate, este cazul sa iei masuri.

Scapa de mancatul compulsiv: practica sport, odihneste-te si fii tot timpul satul(a)

Exista trei recomandari sinergice care te vor ajuta sa renunti la folosirea mancarii pe post de recompense:

  • Practica sport – numeroase studii sustin faptul ca sportul este un mijloc excelent de a face fata stresului zilnic, dar si de a combate depresia si anxietatea. Asadar este ideal sa inlocuiesti mancatul compulsiv cu o alta activitate, care are acelasi rezultat: eliberarea de dopamina. Iar practicarea unui sport constant favorizeaza secretia unor substante chimice responsabile de starea noastra de fericire, care ne vor tine departe de cofetarii, patiserii, fast food-uri sau de raionul de dulciuri din supermarket. Asta nu inseamna ca trebuie sa mergi zilnic la sala, dar ar fi in regula sa faci loc miscarii in viata ta chiar si pentru 30 de minute zilnic, sub orice forma: plimbari, pas alergator, jogging, patinoar, tenis, handbal, fotbal, yoga sau pilates. Sunt atat de multe optiuni care nu sunt nici costisitoare, nici consumatoare de timp.
  • Odihneste-te – odihna te ajuta sa reglezi nivelul de stres si iti ofera mai putin timp pentru a pofti la alimente nesanatoase, asa ca atunci cand iti vine sa mananci o ciocolata, mergi la culcare si asigura-te ca te-ai odihnit suficient. Ziua ce vine va fi cu mult mai buna pentru tine doar pentru ca o incepi cu un tonus ridicat. Starea de odihna te predispune mai putin la comportamente alimentare distructive.
  • Fii satul(a) tot timpul –  asta inseamna ca ai face bine sa nu sari peste mese si sa mananci din toate grupele alimentare, astfel incat sa-ti acoperi necesarul de nutrienti. Asa cum ti-am mai spus si in alte articole, primele 2 mese trebuie sa fie cele mai consistente, iar cina trebuie sa fie una usoara si nu mai tarziu de ora 20:00. Daca ai sarit peste masa de pranz, atunci mecanismul de compensare poate fi accentuat si de starea de foame si atunci e posibil sa mananci mult mai mult decat ai avea nevoie

Asadar, mergi pe jos, dormi si asigura-te ca te hranesti! Nu uita ca persoanele cu tulburari de greutate nu sunt cele care mananca foarte mult, ci cele care mananca haotic, sar peste mese si mananca ce nu trebuie si cand nu trebuie.


Insert Content Template or Symbol
Despre mine - Alexandra Alexandru

Sunt pasionata de nutritia si alimentatia umana, drept pentru care din 2014 ajut oamenii sa raspunda la intrebarile “Eu cum fac ca sa slabesc?’’, “ Eu ce mai mananc?”, “Cum scap de dependenta zahar?” “Cum ma mentin?” si sa implementeze schimbarile invatate de la mine pentru tot restul vietii.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
>